Înmatriculările de vehicule comerciale ușoare din România au înregistrat o scădere în primul trimestru al acestui an, dar procentul nu este unul foarte mare. În schimb, camioanele au avut o creștere consistentă, pe segmentul mediu.
Europa înregistrează o revenire importantă a pieței de vehicule comerciale, afectată în egală măsură în 2022 de criza de componente electronice. Avansul din primele trei trimestre s-a văzut atât pe segmentul cel mai voluminos, al vanurilor, cât și pe cele de camioane și autobuze. România s-a încadrat cu cifrele raportate în media pieței, remarcându-se pe segmentul autobuzelor, unde și-a triplat practic volumele înmatriculate.
Toyota și partenerii săi din industria auto, reuniți în cadrul CJPT (Commercial Japan Partnership Technologies Corporation) au început studierea și dezvoltarea bateriilor interschimbabile standardizate împreună cu Yamato Transport.
Stellantis a anunțat decizia pe care a luat-o cu privire la viitorul uzinei din Ellesmere Port, din Marea Britanie, locul în care a fost produs modelul Astra. Din 2022 va deveni fabrică pentru vehicule complet electrice, pentru mărcile Vauxhall, Opel, Peugeot și Citroen.
Datele colectate de Asociația Europeană a Constructorilor de Autovehicule (ACEA) arată că aproape toate vehiculele comerciale ușoare din Europa funcționează cu motoare diesel, dar avansul propulsiei electrice începe să se vadă.